Atunci când ne naștem suntem liberi, liberi să trăim, liberi să iubim, liberi să facem alegeri, liberi să ne bucurăm de viață. Creștem și începem să învățăm că ”trebuie” să mulțumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptati, iubiți, bucuroși de viață. Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecțiunea și siguranța, cele două mari resurse cu care suntem deja obișnuiți din pântecul mamei. Și, pentru a obține aceste două resurse, suntem, într-un mod mai mult sau mai puțin conștient, dispuși să renunțăm la noi înșine și să devenim ceea ce vor alții.
Ce aduce acest lucru? Evident suferință!
Ce facem ca să evităm suferința? Ne străduim îndelung să deținem controlul cu speranța că lucrurile vor sta așa cum ne dorim și că ne vor fi împlinite nevoile emoționale fundamentale!
Ce facem ca să evităm suferința? Ne străduim îndelung să deținem controlul cu speranța că lucrurile vor sta așa cum ne dorim și că ne vor fi împlinite nevoile emoționale fundamentale!
De unde apare mai exact nevoia de control?
1. Din frică – din frica de a pierde, frica de a nu corespunde, frica de a nu fi considerat suficient de bun, capabil, inteligent, frumos, etc., din frica de a pierde simpatia, afecțiunea și siguranța, din frica de a suferi în general! Această frică vine la rândul ei din instinctul de supraviețuire, deci are rolul de a ne proteja, doar că, în exces, ea este dăunătoare.
2. Din nevoia de a înțelege lucrurile care, utilizată în extrem, devine o obișnuință de a raționaliza mult prea mult, de a ”despica firul in patru” și a ne pierde timpul și energia cu detalii nesemnificative.
3. Dintr-un model de familie defectuos în care, cel puțin unul dintre părinți a manifestat această tendinta exagerată de control.
O modalitate de a anula libertatea unei alte ființe o vedem bine evidențiată de exemplul următor:
În junglele din Africa este utilizat un sistem destul de ingenios pentru capturarea rapidă și în siguranță a maimuțelor cu scopul de a fi duse către grădinile zoologice. Cei care se ocupă cu capturarea lor folosesc niște vase lungi (de obicei sticle), cu gâtul îngust și destul de grele în care pun o mână de nuci sau fructe. Vasul este lăsat pe jos în junglă, iar maimuța, atrasă de mirosul fructelor și al nucilor, vine la el, bagă mâna în vas, apucă hrana și strânge mâna pe ea. Maimuța are de ales, să dea drumul mâinii de pe fructe și să fie liberă, sau să insiste să ia ce este în vas. Și alege să vrea fructele cu orice preț! Vasul respectiv are deschiderea suficientă pentru a strecura mâna, dar prea mică pentru a a strecura pumnul, în plus este și greu și nu poate fi transportat departe, astfel încât maimuța este prinsă.
La fel și noi oamenii ținem uneori mult prea mult la credințele noastre, la obișnuințele noastre, la felul în care vrem și credem că ”ar trebui” să se deruleze lucrurile în jurul nostru. Ținem la toate acestea cu tot atâta perseverență ca și maimuțele, nevrând de fapt să renunțăm la dorința de a fi în control.
Diferența între noi și maimuțe este că nouă oamenilor nu ne pune nimeni o capcană tentantă, ci alegem să ne creăm singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire.
Diferența între noi și maimuțe este că nouă oamenilor nu ne pune nimeni o capcană tentantă, ci alegem să ne creăm singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire.
Repetând o gândire de genul: ”nu pot face acest lucru pentru că ...” , ”nu schimb acest aspect pentru că ...”, ” nu accept alte păreri pentru că ...”, etc, alegem de fapt să rămânem cu ”pumnul strâns” pe ”fructele” din capcana minții noastre, în timp ce ”jungla” este plină de resurse și ne putem bucura de viață fiind liberi!
Tendința de a raționaliza mult prea mult lucrurile ne îndepărtează de multe ori de rezultat, deoarece raționalizarea extremă înseamnă să rămânem cu ”pumnul strâns” pe lucruri mici și nesemnificative, în loc să mergem către rezultat, către ceva mai mare și mai important!
Avem senzația iluzorie că, dacă ținem sub control modul în care arătam, ne prezentăm, jucăm niște roluri față de ceilalți, vom putea păstra totul intact în viețiile noastre, dar, cu cât ne agățam mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raționamente sau a friciilor noastre.
Pe de altă parte, cu cât renunțăm la a controla aspectele vieții noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie și mai multă atenție pentru a ne bucura pur și simplu de viață, deci, tocmai atunci când renunțăm la control, putem trăi un control real și benefic asupra vieții noastre!